Citindu-l pe Joyce: Counterparts

Culegerea de narațiuni scurte (short stories) „Oameni din Dublin” („Dubliners”) de James Joyce abordează tipologii umane în relație simbiotică cu locurile din respectiva urbe. La încrucișarea acestor două aspecte autorul investighează probleme sociale, psihologice, profesionale și familiale, prezentate într-o legătură inextricabilă, ca înfățișare a modului de viață dublinez de la hotarul secolelor XIX-XX.    Atare …

Dialectica Durerii Reflectată în Limbaj

Ipostazele limbajului uman sunt înfățișate de o impresionantă varietate de idiomuri pe care știința lingvistică le clasifică într-o taxonomie justificată atât din punct de vedere istoric, cât și structural. Și totuși, contingențele lingvistice manifestate între limbi distincte continua să surprindă prin curioase exemple particulare a căror interpretare imaginativă deseori ajunge egală cu certitudinea cunoașterii acestor …

The Great Irish Famine Reflected in Irish Literature

Two little orphan boys, one about nine and the other five, called at the door of a rich widow…and asked for food. The woman had consumed all her bread at breakfast but a small piece, and giving this to the eldest, she said, „You must divide this with your little brother; I have no more.” …

Agonia Existenței Reflectată în Limbaj

O luptă-i viața; deci te luptă Cu dragoste de ea, cu dor.   George Coșbuc, Lupta Vieții  Cuvântul agonie, binecunoscut în mai multe idiomuri, este  definit în limba românăca „stare a organismului care precede moartea”, înțelesul lui primar  referindu-se la o suferință fizică, iar cel secundar, care este unul figurat, desemnează zbuciumul și strădania ca chinuri sufletești.   Agonia ca stare fizică se  caracterizată prin dualitatea  unor forțe contradictorii, cele ale vieții și cele ale morții, și prin lupta care se dă între ele până la finalul în care numai una va ieși învingătoare. În cazul agoniei  sufletești conflictul are loc pe plan psihologic între alternative de ordin etic sau sentimental.  În limba română cuvântul agonie cu forma agona apare în glosarul de neologisme „Scara a numerelor şi cuvintelor streine tâlcuitoare”, care precedă textul operei lui Dimitrie Cantemir „Istoria Ieroglifică”, publicată în anul 1705,  unde este definit ca elinism ce presupune „lupta carea face trupul cu sufletul în ceasul morţii.”   Lucrările lexicografice ale limbii române califică substantivul agonie drept împrumut din limba franceză, prin filiera căreia lexemul latinesc agonia a fost propagat  în limbile moderne, inclusiv în limba engleză, unde  este cunoscut de la sfârșitul secolului al XIV-lea cu forma agony ce definește atât suferințe psihice, cât și chinuri fizice provocate de apropierea morții. Originea acestor lexeme se găsește în substantivul grecesc αγωνία - agōnía,  denominativ atât pentru competițiile din cadrul festivalurilor antice, cât și pentru starea psihologică a participanților, caracterizată prin neliniște, teamă și aprehensiune. Sursele  etimologice ale limbii grecești definesc atare dispoziție ca pe o presiune psihică resimțită intens de către luptătorii angajați în concurs, arătând drept exemplu  de încercare a acesteia versetul din Noul Testament în care este descrisă starea lui Isus înainte de moarte, când s-a rugat în grădina Ghetsimani:  A ajuns într-un chin ca de moarte, și a început să se roage și mai fierbinte; și sudoarea i se făcuse ca niște picături mari de sânge, cari cădeau pe pământ. Luca 22:44 Astfel, lexemul αγωνία - agōnía apare ca denominativ pentru o stare sufletească asociată cu puternice frământări emoționale repercutate asupra întregului organism. Lucrările lexicografice ale limbii grecești îl arată ca derivat din substantivul ἀγών-agṓn și ca sinonim al acestuia.   Înțelesurile de „chin” și „pătimire”, exprimate de ambele lexeme, se refereau la depășirea obstacolelor și a încercărilor  inerente întrecerilor sportive și artistice din cadrul festivalurilor închinate principalelor zeități cărora le era dedicată victoria – una dintre valorile fundamentale ale societății grecești.   În mitologia greacă aceste semnificații sunt întruchipate …

Second-Hand – un Împrumut la (Înde)Mână

Târgul de vechituri era unul dintre numeroasele locuri uitate de oraş, unde sărăcia se deghiza în afacere.  Herta Müller „Călătorie într-un picior” Descrierea cuvântului mână în lucrările lexicografice ale limbii române ni-l înfățișează ca  pe o  vocabulă fundamentală a vorbirii noastre. Dincolo de rolul denominativ pentru o parte a corpului uman, el se manifestă în …

José Saramago. O Istorie Portugheză

E adevărat, prinţe, că ai spus odată că „frumuseţea" va salva lumea? Domnilor, ... prinţul susţine că frumuseţea va salva lumea! Iar eu susţin că asemenea idei frivole îi vin acum pentru că este îndrăgostit. ............................................................................................. Cîtva timp, generăleasa examină tăcută şi cu un aer dispreţuitor portretul Nastasiei Filippovna, ţinîndu-l ostentativ cu mîna întinsă la …

Despre Mierea din Limba Română

 În amintirea Zilelor așezate sub zodia Mierii și a Mieilor… Fluxul continuu de cuvinte englezești în vocabularul limbii române oferă un bun prilej de meditație lingvistică atât asupra mecanismului de adaptare  a acestor neologisme la sistemul gramatical al limbii noastre -  și în această privință limba română demonstrează o paradigmă gramaticală unificatoare, constituită de-a lungul …

Jean Bart „Europolis” – O Realitate Continuă…

În vara anului 1988 în portul Sevastopol a ancorat nava românească „Mircea”. Albă, cu chipul sculptat al domnitorului Mircea cel Bătrân la proră, era o prezență deosebită în rândul celorlalte vapoare. De la ea adia suflul istoriei și al poeziei, care străbăteau, ba chiar dominau cu elegantă inteligență întreaga construcție a navei. Niciodată n-am văzut …

Numele – Însemne Ontologice ale Identității

  ... nu ți s-a părut vodata că(-n) o vorbă oarecare sunetele ei sunt ridicole? Adesea numele tău propriu are această soarte... Ți se pare nușcum ciudat și ridicol... Mihai Eminescu Printre multele cuvinte pe care le auzim și le rostim zi de zi, mai des ori mai rar, pentru întâia oară, sau repetat, sunt …

A Clefăi – două abordări etimologice

  Frământările identitare reprezintă unul dintre cele mai controversate și mai complexe aspecte ale existenței atât la nivel individual cât și colectiv, iar parcursul umanității poate fi interpretat și din această perspectiva. Astfel chiar evenimentele istorice sau sociale apar ca manifestări obiectivate ale peripluurilor identitate, dezvăluind nevoia continuă de autoafirmare. Cele mai vădite și mai …