De Ţara… care este pretutindeni

 

De Ţara…

care este pretutindeni

 

Eu sunt un om fără de Ţară,

Un strop de foc purtat de vânt,

Un rob răzleţ scăpat din fiară,

Cel mai sărac de pe pãmânt.

Octavian Goga „Fără Ţară”

 

Tara is a given name with multiple meanings in different cultures.

Wikipedia, the free encyclopedia

 

Cuvântul „ţară” din limba română este definit în mod clasic ca „teritoriu mărginit de  hotare şi locuit de un anumit popor, istoriceşte stabilit între aceste hotare.” Etimologia cuvântului este considerată de origine latină, provenind de la substantivul „terra”, care se traduce în limba română prin „pământ”.  Atât cuvântul „ţară”, cât şi cuvântul „terra” au derivate în limba română, cum ar fi mai vechile: ţăran, ţar, ţarat, ţarină sau mai noile: teren, teritoriu sau teracotă, „împrumutate” relativ recent din alte limbi şi având statutul de neologisme.

În afară de cuvintele menționate mai sus, mai există în limba română și alte vocabule, precum „ţărm”, „ţăruş” sau „ţarc” , care, deși reflectă evidente  legături fonetice și semantice cu lexemul „ţară”,  sursele lingvistice nu  consemnează acest fapt, considerându-le de provenienţă necunoscută.

Cuvântul românesc „ţară” se aseamănă şi cu formele cuvântului celtic „tír, tíre, tírean”, care în respectiva limbă înseamnă „pământ” (cu semnificaţia de „uscat”), dar și  „ţară” , ”stat”, ”popor”.  Cu semnificaţia de  „loc”, in limba irlandeză este folosit şi cuvântul „tara”, o variantă anglicizată a cuvântului gaelic „teamhair”. Derivat din numele locului irlandez „Teamhair na Rí”, este tradus în limba engleză ca „Dealul Tara”, un loc  situat în regiunea  Meath din Irlanda unde se presupune că se găsea cândva curtea regilor Irlandei, loc cunoscut  şi sub numele de „Dealul  Sacru”,  înălţimea evocând mai degrabă o dimensiune de ordin spiritual decât  geografic.

Unele surse susțin originea cuvântului „tara” din „Temair”, numele zeiței pământului în mitologia irlandeză. Așadar, și sensul mitic al cuvântului  sugerează ideea de „loc, pământ”. Cuvântul ”Tara” este cunoscut în onomastica irlandeză şi ca nume propriu feminin, forma masculină a acestuia fiind „Taran”,  care este  similară cuvântului românesc „ţăran”. Cuvântul ”taran” îl  regăsim în limba sanscrită cu sensul de ”cer” sau ”rai” iar în persana veche cu sensul de „cântec”. Acest nume apare și în calitate de toponim în Iran.

Și denumirea unor state din vechime proveneau tot de la sememul ”țară”. Astfel, statul cârmuit de un ”țar” de numea ”țarat”. Iar cuvintele celtice, menționate mai sus, „tír, tíre, tírean”, le reaflăm în cuvântul ”tiran”,  care, preluat din limba greacă, este astăzi cunoscut având conotație negativă. Înițial însă, ”tiran” a fost folosit în această limbă cu sensul de ”conducător suveran cu autoritate supremă”, iar în limba lidiană, limbă dispărută înainte de secolul I înainte de Hristos, de unde a fost preluat de către greci, el avea sensul de ”conducător al unui stat mic”. Posibil că valoarea negativă a sensului acestuia a fost atribuită de greci, prin contrast cu forma democratică de guvernare din orașele-state grecești. Din punct de vedere lexical acest nume este legat de  statul lidian Tyrrha sau Tarrha, care s-a aflat pe locul actualei provincii turcești Izmir, astăzi fiind cunoscut cu denumirea de Tire.

Sinonimia aceasta translingvistică va fi sugerând o împărtășire comună a viziunii mai multor popoare din diferite timpuri și spații culturale asupra unor cuprinsuri de teritorii de care acestea erau legate în mod ontic. În vechile culturi cântul, cuvântul și pământul erau măsura existenţei și modalitatea de conexiune cu Universul. Iar numele de ”Tara” întruchipează ideea generică de ”țară”, valabilă în toate vremurile pentru toate popoarele. Sentimentul pe care îl conferă Dealul Tara (Hill of Tara)  din Irlanda este acela de re(găsire)  a unui ”acasă,” care semnifică pământul întreg ca loc cu care se identifică omul.

 Dealul Tara. Irlanda

În romanul „Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell, scriitoare americană care a avut strămoși irlandezi,  emigrantul irlandez Gerald O’Hara îşi întemeiază o moşie (plantaţie) pe care o numeşte „Tara”, după numele vechiului loc sacru din țara de origine. În acest chip el îşi aduce cu sine ţara strămoşilor pentru ca şi copiii lui să poată trăi în ea. Şi, într-adevăr, această bucată de pământ devine pentru fiica sa un sprijin moral de-a lungul destinului ei zbuciumat. Dragostea pentru acest domeniu este pentru personajul principal sursă de putere şi curaj, sugerându-se astfel  ideea de necesitate a identificării omului cu un anume loc, o ţară, o patrie a strămoşilor, adusă chiar pe alte meleaguri sub întruchiparea unui nume de acasă. În dialogul reprodus mai jos, tatăl dă o definiţie clară a ţării natale – „singurul lucru din lume cu valoare inegalabilă, veşnică, pentru care merită să muncești, să lupţi şi să mori”:

„Do you stand there, Scarlett O’Hara, and tell me that Tara—that land–doesn’t amount to anything?”

Scarlett nodded obstinately. Her heart was too sore to care whether or not she put her father in a temper.

„Land is the only thing in the world that amounts to anything,” he shouted, his thick, short arms making wide gestures of indignation, „for ‘tis the only thing in this world that lasts, and don’t you be forgetting it! ‘Tis the only thing worth working for, worth fighting for–worth dying for.”

„Oh, Pa,” she said disgustedly, „you talk like an Irishman!”

„Have I ever been ashamed of it? No, ‘tis proud I am. And don’t be forgetting that you are half Irish, Miss! And to anyone with a drop of Irish blood in them the land they live on is like their mother. ‘Tis ashamed of you I am this minute. I offer you the most beautiful land in the world–saving County Meath in the Old Country–and what do you do? You sniff!”  Margaret Mitchell, „Gone with the wind”

Gerald O’Hara, personajul din romanul lui Margaret Mitchell, sesizează puterea Cuvântului care este în stare să întruchipeze sau să renască pământul țării natale rămas la zeci de mii de kilometri depărtare. Astfel, forța cuvântului nu se limitează doar la capacitatea sa denominativă, el este creator sau re-creator de lumi și are forța de a aduce din depărtări pentru cei plecați de acasă, de parcă ”ar fi fost duși de vânt”, patriile sau locurile pe care aceștia le-au părăsit. Gerald O’Hara înțelege importanța stabilității în cuprinsul destinului și atâta timp cât ”lumea nouă” în care au ajuns încă nu le-a devenit un loc cu care să se identifice, el  reinventează patria de acasă, mai mult pentru urmași decât pentru sine însuși, caci, după cum se va vedea din cuprinsul narațiunii, lipsa unor rădăcini istorice are consecințe ruinătoare asupra vieții sentimentale și sufletești.

În lume sunt atâtea așezări umane care  prin denumirile lor mărturisesc asupra locurilor de origine ale întemeietorilor! Locurile vechi s-au strămutat și ele în inima unor cuvinte, dăinuind astfel prin vremi ca niște amintiri care nu se șterg niciodată.  Și dacă se va întâmpla cândva ca toate patriile din lume să fie spulberate, atunci, cu siguranță, Cuvântul, aidoma lui Pan (numele căruia în limba greacă înseamnă ”tot”, adică Totul Vieții)  cu flautul său fermecat, le va aduna și le va reașeza la locuri dinainte determinate, așa cum s-a tot întâmplat de-a lungul timpului.

Cuvintele care coboară din vremuri străvechi sunt o mărturie a acestei minuni perpetue.

Autoare: Valentina Tofan