Atâtea chipuri aurul mai are,
precum l-am adunat din câmp ades,
cel din tăria verilor cules,
din liniştea amiezelor solare.
Grigore Hagiu
Cuvântul românesc goldan(ă), denominativ pentru o specie de prun care face fructe de culoare galbenă, se înscrie în categoria de vocabule mărturisitoare asupra asemănărilor evidente, deși mai puțin semnalate, ale lexemelor ce aparțin unui vocabular translingvistic comun mai multor idiomuri.
Elucidarea originii similitudinilor lexico-semantice ale lexemului goldan(ă) cu familia de cuvinte germanice care au rădăcina comună gold devine cu atât mai intrigantă, cu cât, în pofida etalării clare a unei formei aproape identice cu acestea din urmă, în dicționarele limbii române continuă să fie considerat de etimologie necunoscută, fiind astfel scos din peisajul legăturilor interlingvistice. Iată cum este definit cuvântul goldană în una dintre sursele noastre lexicografice:
Goldánă, goldane, s. f. Fructul goldanului, de formă aproape sferică, cu pielița subțire și cu miezul galben, zemos și dulce. – Et. nec. https://dexonline.ro/definitie/goldană
Articolul din dicționar, consacrat copacului care face fructele respective, oferă și o informație lapidară despre proveniența acestuia:
Goldan s.m. (bot.) Soi de prun, originar din Grecia, cultivat pentru fructele sale sferice, cu miez dulce şi zemos (Prunus insititia). pl. -i. http://www.dexx.ro/ goldan
Definiția de mai sus pune în lumină legătură semantică dintre denumirea românească goldan(ă) și lexemul gold, denominativ pentru „aur” în limbile engleză și germană, relevând asemănarea pregnantă a fructelor de prun cu metalul respectiv, atât în baza culorii lui galbene, cât și în cea a proprietății sale de a fi maleabil.
În limbile engleză și germană și copacul respectiv, și fructele lui poartă denumirea de „damson” (respectiv Damaszener Pflaume) , atestată din secolul al XIV-lea ca un împrumut din limba latină – prunum damascenum, adică prun de Damasc, loc unde acest pom fructifer era cultivat în antichitate și de unde, preluat de romani, s-a răspândit în Europa. Astfel, în timp ce în limba română denumirea copacului respectiv – goldan(ă) este coborâtoare dintr-o rădăcina împărtășită din vechime de limbile germanice, în acestea din urmă el poartă un nume, ce face trimitere la locul de proveniență a acestei specii de prun, manifestându-se ca un termen tehnic. Acest fapt arată cu limpiditate ca numele goldan(ă) este rezultatul unei analogii produse în câmpul limbii române, dar mai presus de toate vine și ca un exemplu particular ce oglindește întruchipările nebănuite ale Logosului.
Plăsmuirea acestui cuvânt românesc dintr-o rădăcină germanică s-ar putea datora interacțiunilor cu grupurile etnice vorbitoare de limbă germană, care, conform surselor istorice, din secolul al XII-lea au început să locuiască compact în spațiul vorbitor de limbă română. Această presupunere pare cu atât mai plauzibilă, cu cât unele grupuri ale acestor coloniști erau specializate în mineritul aurifer.
Verosimilitatea acestei ipoteze poate fi confirmată de regăsirea rădăcinii gold și în onomastica românească, în cadrul unui șir de nume de familie precum Goldan, Golde, Goldea, Goldeanu, Goldeș, Goldiș, Goldoiu, Goldu și Goldură, întâlnite frecvent mai ales în rândul populației care muncea în minele de aur. Majoritatea acestor nume reprezintă forme lexicale caracteristice limbii române, obținute prin atașarea la rădăcina gold a sufixelor tradiționale românești, precum ar fi –eanu și –an, ultimul figurând și în cadrul denominativului goldan. Sufixul –an, care în general contribuie la formarea cuvintelor ce desemnează o funcție, un rol sau o activitate, comportă aici ideea de „producător de aur”, reprezentată atât în onomastică, cât și, cu o vădită valoare metaforică, în denumirea unei specii de pom prunifer.
Asocierea acestui tip de fructe cu aurul, care a generat în vocabularul limbii române un termen botanic, nu este în peisajul lingvistic rezultatul unui act de gândire singular și disparat și, cu atât mai mult, accidental. Așa după cum demonstrează istoria culturii, ea are repere vechi în conștiința umană, imaginea merelor de aur apărând în basmele mai multor popoare, inclusiv în cele ale românilor:
Era odată un împărat puternic şi mare şi avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori şi meşteşugită nevoie mare! Aşa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea şi un măr care făcea mere de aur şi, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând şi pârguindu-se, venea oarecine noaptea şi le fura, tocmai când erau să se coacă. Petre Ispirescu, „Prâslea cel voinic şi merele de aur”
Louise Moillon (1610–1696)
Cea mai veche atestare a acestei metafore o găsim în mitologia greacă, unde merele de aur figurează în contexte diferite: cele trei mere ale Afroditei, date lui Melanion pentru a-l ajuta să o cucerească pe Atalanta, mărul discordiei, care a provocat războiul troian și merele furate de către Heracle din grădina hesperidelor. În toate aceste episoade ele simbolizează obiectul unei dorințe pătimașe de posesiune ca dovadă a excepționalei lor valori.
Asemănarea fructelor cu aurul poate fi surprinsă și în cazul altor denumiri date acestora. Astfel particula „or” din structura cuvântului orange, denumire a portocalei în limbile franceză, engleză și germană, este considerată ca purtătoare a înțelesului de „aur”.
În unele limbi cu substrat slav, inclusiv în limba rusă de unde a pătruns în limbile multor etnii din fostul imperiu sovietic, fructul de tomată poartă denumirea de помидор–pomidor, cuvânt adaptat al italienescului pomodoro, care înseamnă literal „măr de aur”.
Așa, cuvântul românesc goldan(ă) se încadrează perfect în categoria denumirilor de mai sus, manifestându-se ca o creație lexicală similară acestora. Premisele analogiei dintre aur și fructe ar putea fi dezvăluite printr-o incursiune în istoria cuvântului gold. Sursele lexicografice ale limbii engleze confirmă prezența lexemului gold în engleza veche, înainte de secolul al XII-lea, ca un derivat de la proto-germanicul etimon gulthan de la care s-au ramificat lexeme analoage în toate limbile germanice vechi.
Se consideră că acest etimon ar proveni de la rădăcina proto-indo-europeană ghel- , purtătoare a sensului de strălucire, de la care au germinat forme lexicale ce redau atât înțelesul de lumină, cât și pe cel al unor culori asociate cu aceasta. Astfel, asemenea cuvinte precum românescul galben și corespondentul lui englezesc yellow sunt socotite de etimologi ca derivate de la străvechea rădăcină ghel-. În virtutea acestui fapt, lexemul galben întruchipează aceeași esență semantică pe care o comportă și lexemul gold și din această perspectivă termenul goldan(ă), creat pentru a denumi prunele de culoare galbenă, este nu numai justificat, ci și perfect logic.
În virtutea similitudinilor relevate cu lexemul germanic gold, cuvântul românesc goldan(ă) poate fi așezat într-o familie de cuvinte mai extinsă, unele elemente ale căreia se regăsesc mai de demult în vocabularul limbii române în calitate de împrumuturi. Astfel, formele vechi ale adjectivului englezesc golden-de aur, gyldan și gilden, evocă denumirile gulden –monedă din aur care a circulat în Țările de Jos începând cu secolul al XIII-lea, și ghildă – termen pentru asociația de negustori din evul mediu, în limba engelză actuală având forma guild, ale cărei variante lexematice mai vechi au semnificația de plată, tribut, contribuție.
Cuvântul ghildă apare în textele scrise în secolul al XIX-lea în limba română din Basarabia și cu forma ghildie, îmbrăcată sub influența limbii ruse. Iar în graiurile vorbite în această regiune istorică mai era folosit și cuvântul ghildian cu sensul figurat de „om bogat”.
Astfel, parcursul istoric al intercorelărilor lexico-semantice din cadrul familiei rădăcinii gold, demonstrează convingător că vocabula goldan(ă) nu este o apariție solitară atât în contextul limbii române, cât și în (ne)cuprinsul limbajului. Manifestându-se ca denominație metaforică, răsărită din analogia cu proprietatea cromatică a aurului, ea comportă germenii semantici ai ideii de strălucire și lumină ipostaziate într-o formă lexicală românească.
Deși sursele etimologice nu o consemnează, legătura, atât de formă, cât și de conținut, dintre rădăcina proto-indo-europeană ghel-, de la care provin lexemele abordate mai sus, și vechiul cuvânt grecesc ἥλῐος –hḗlios, ce exprimă înțelesul de soare, zi, lumina soarelui, este vădită. Ambele comportă nucleul semantic al ideii de strălucire, întruchipată în asemenea forme relevante de manifestare precum aurul-gold și culoarea galbenă, cuvânt explicat în dicționarul limbii române „de culoarea aurului, a lămâii”.
O versiune lexematică a galbenului românesc este adjectivul latinesc galbaneus, care înseamnă „de rășina”, substanță numită în limba latină galbanum. În această limbă lexemul galbaneus desemnează și una dintre nuanțele culorii galbene, apropiată de cea albă, adică solară, și folosită mai ales în ornamentele și veșmintele ecleziastice. Faptul că vechii greci foloseau cuvântul ēlektron – ἤλεκτρον, coborâtor din ἥλῐος –hḗlios, care exprimă ideea de lumină, pentru denumirea chihlimbarului, un tip de rășină de culoare galbenă, demonstrează că aurul și realitățile aidoma acestuia – culorile și fructele și-au căpătat denominațiile în corespundere cu legătura organică existentă între ele în cadrul ierarhiei armonioase și coerente a naturii și a cosmosului.
În acest vast context etimologic numele românesc goldan(ă) reprezintă o nouă replicare a unei vechi și perpetui realități lingvistice în cadrul căreia aceleași esențe se întruchipează continuu în alte ipostaze. Iar logica plăsmuirii lor este o taină care se pierde în metafizica dăinuirii Logosului.
Autoare: Valentina Tofan
Lingvistică Sentimentală 
