Metamorfozele Semantice ale unui Cuvânt

 

 

Metamorfozele Semantice

ale unui

Cuvânt

Tot ce-a fost ori o să fie 
În prezent le-avem pe toate…

Mihai Eminescu

Lexicul unei limbi este sub semnul unor continue înnoiri. Modificările care se produc în interiorul acestuia se datorează în mare parte și împrumuturilor de cuvinte,  adoptate din varii motive, unul dintre acestea fiind faptul că fondul lexical al limbii respective nu dispune la o anumită etapă de resurse necesare pentru exprimarea nou-apărutelor realități.

De-a lungul timpului însă se produc și împrumuturi repetate a unora și acelorași cuvinte, ascunse sub diferite forme lexematice, purtătoare de noi sensuri sau care scot la lumină sensuri latente. Acest lucru  nu reprezintă o noutate în perimetrul limbii române. La fenomenul respectiv ne-am referit deja în unele abordări, interesul nostru fiind în special consemnarea  cazurilor de cuvinte preluate recent din alte limbi, dar care demonstrează prin forma și conținutul lor ca nu sunt  altceva decât  noi ipostaze semantice ale unor vechi forme, existente de secole în limba română.

Viața în continuă schimbare, acest ireproșabil model de perpetuum mobile, impulsionează metamorfozele lingvistice și modificările din sistemele gramaticale ale limbilor, fidele și perfectae oglinzi ale dialecticii existențiale.

În cadrul acestui continuu travaliu, mecanismul intern al limbii poate fi asociat cu o inteligență autonomă care selectează, triază, acceptă sau respinge cuvinte, lexeme sau expresii în baza unui complicat algoritm, ce demonstrează deopotrivă capacitate asociativă și discriminatorie.

Subiectul articolului de față îl constituie semnificațiile recent  împrumutate, sau mai bine-zis, acceptate, din limba engleză, ale verbului ”to post”, cunoscut cu sensurile a afișa, a expedia, a publica, precum și ale substantivului englezesc  ”post” cu sensurile clasice de post, serviciu, poștă, situație, stâlp, prăjină. După cum vom vedea în cele de mai jos, vom regăsi  unele dintre sensurile exprimate de cuvintele englezești în forme similare românești. Altfel spus, semnificantul ”post” este un vechi cuvânt nu numai în vocabularul limbii engleze, ci și în cel al limbii române, fiind binecunoscut tuturor vorbitorilor ei.

Împrumuturile care vor constitui subiectul acestui articol sunt unele foarte recente, ce s-au produs odată cu dezvoltarea noilor tehnologii informaționale, limba de exprimare a cărora este engleza. Recenta realitate tehnologică a determinat apariția unui vocabular specific, în cadrul căruia au fost valorificate sensuri ale unor vechi și cunoscute cuvinte. Din această serie face parte și cuvântul ”post”, existent de secole în limba engleză. (Re)Împrumutat în limba română, acest neologism semantic se regăsește aici în forme existente și ele în vocabularul activ de foarte mult timp.

Pentru a avea un tablou întregit al relațiilor dintre lexemele cuvântului ”post”, formă comună pentru ambele limbi – română și engleză, vom face o incursiune în istoria sensurilor acestuia.

Dicționarul limbii române oferă următoarea explicație pentru verbul ”a posta”:

POSTÁ, postez, vb. I. Refl. și tranz. A (se) așeza, a (se) instala, a (se) plasa într-un anumit loc, cu scopul de a supraveghea, de a urmări, de a păzi. – Din fr. poster.

După cum se vede din explicația de mai sus, verbul respectiv care are valoare reflexivă și tranzitivă, este considerat un împrumut venit prin filieră franceză, iar sinonimele prin care este explicat sugerează o arie vastă de întrebuințare a lui.

Substantivul ”post”, indicat în dicționare tot ca un împrumut din limba franceză, este explicat ca ”locul unde este plasat cineva (sau ceva) pentru a îndeplini anumite obligații sau funcții”. Astfel, întâlnim cuvântul ”post” în expresiile post de muncă, post de poliție, post sanitar, post de observație, post vamal, post de control, precum și în multe altele. Întrucât expresiile date se referă la forme moderne de organizare administrativă sau socială, am putea fi de acord cu valoarea relativ neologică a acestui cuvânt, dacă nu cumva acesta, ca și întreaga familie lexicală din care face parte, va fi existat în limba noastră și anterior consideratelor împrumuturi, sau, cel puțin, paralel cu acestea.

Și deoarece prezentul subiect se referă la împrumutul recent al lexemului ”post” din limba engleză, vom trece în revistă principalele sensuri ale acestuia în și în respectiva limbă.

Unul dintre sensurile de bază ale substantivului englezesc ”post” este de ”stâlp așezat în poziție verticală, în special ca suport, pilon, coloană”. Cuvântul este atestat în engleza și în franceza medievală, considerându-se că ar proveni de la latinescul ”postis”, care înseamnă ușă. ”Postis” este un cuvânt compus din afixul care se presupune că este de fapt prepoziția ”pro” cu sensul de ”inainte” și verbul ”a sta”. Așadar, sensul substantivului ”post” s-ar referi la ceva ce stă sau este așezat înainte, în față. Echivalentul românesc al vocabulei englezești este cuvântul ”poștă”, regionalism, definit astfel în dicționarul explicativ al limbii române:

póștă¹, póște, s.f. (reg.) 1. scândură groasă. 2. rama de lemn a ușii. 3. buștean, butuc mai lung din corpul unei plute, de care se leagă cu sârmă pluta următoare.

Atestarea lexemului ”post”  în varianta regională a limbii române confirmă o data în plus existența sincronică a respectivului cuvânt în limbile română, engleză și franceză.

Substantivul ”post” cu sens de ”loc ocupat de cineva, care îndeplinește anumite funcții sau loc pentru staționarea cailor de poștă” provine în limba engleză din franceza medievală și este atribuit de către sursele etimologice ale limbii engleze, cuvântului latinesc ”positum”, participiul verbului ”ponere”, care nu mai necesită a fi explicat în limba română. Cu sens de ”post militar” cuvântul este atestat în limba engleză din anul 1690.

Cu sens de ”rețea poștală” lexemul ”post” începe a fi utilizat în limba engleză de prin anul 1500. El definea modul în care călăreții și caii erau postați la anumite intervale de-a lungul unui traseu pentru a spori viteza lor de deplasare. Înțelesul de „sistem de transport a corespondenței” este din anul 1660, fiind preluat din limba franceză, unde avea forma ”poste”. Cuvântul ”poștă” din limba română se consideră a fi, de asemenea, un împrumut din limba franceză.

Vom menționa doar două poziții semantice ale cuvântului ”post” din limba engleză în calitate  de verb. Prima se referă la ”a expedia ceva prin sistemul poștal”, sens cu care cuvântul este folosit de prin anul 1830, a doua desemnează faptul de ”a fixa o hârtie, un afiș într-un loc public, a face cunoscut”. Se consideră că acest din urmă sens este derivat din sensul substantivului ”post”, menționat mai sus – ”bârnă așezată vertical”, adică ce stă înainte, în fața a ceva.

Așadar, considerat de etimologie latină, deși, după cum menționează aceleași surse etimologice, cu ascendenți în limbi mult mai vechi, regăsim semantemul  ”post”  și în limba română, inclusiv cu înțelesurile pe care le are în limba engleză și cu convingerea exprimată de sursele lexicografice că respectivul cuvânt ar fi un împrumut din limba franceză. Faptul existenței lui în diverse arii culturale și lingvistice denotă însă că fenomenul răspândirii sale ar putea fi unul nebănuit de complex. Prezența acestuia, cu aceleași sensuri, în mai multe limbi este o dovadă în plus, deoptrivă a vechimii și a împărtășirii realităților pe care le exprimă în cadrul diferitor civilizații, ca semn al unor esențiale experiențe existențiale.

Substanțialitatea vitală a cuvântului ”post” se manifestă și prin capacitatea sa de regenerare semantică, putere germinativă pe care o au doar străvechile vocabule ce poartă în sine prin milenii secvențe de manifestare a inteligenței umane.  Acest fapt este demonstrat și de continua evoluție semantică a cuvântului în discuție, la care chiar noi înșine suntem nu doar martori, ci și participanți activi. Astfel, apare derivatul semantic ”poster”, cuvânt considerat încă neologism și definit de dicționarul limbii române  în felul următor:

Mod de prezentare a unei comunicări sub formă de afișe în cadrul sesiunilor, congreselor științifice etc. 2. afiș reprezentând portretul fotografic al unei personalități, diverse imagini etc. (< engl. poster). http://dexonline.net/

Acest cuvânt, împrumutat în limba română, este atestat în limba engleză cu sensul de ”afiș” în primul pătrar al secolului al XIX-lea. Cuvântul este derivat de la verbul englezesc ”to post” care în limba română se traduce prin ”a posta, a publica, a plasa, a lipi”. În general, și în limba engleză ca și în limba română, grație provenienței de la un etimon comun, toate lexemele care au rădăcina ”post”, chiar cu poziții morfologice și semantice distincte, au un nucleu semantic comun exprimând ideea de amplasare într-un anume spațiu cu un anume scop.

Iată un exemplu de context românesc în care apare cuvântul ”poster”:

Ani la rând, posterul cunoscut şi cu denumirea de Rosie the Riveter a fost considerat un simbol al puterii, motivaţiei şi al feminismului. Posterul este atât de cunoscut încât oferă impresia că simpla sa prezenţă a motivat casnicele să se alăture celui de-Al Doilea Război Mondial. http://www.descopera.ro/istorie/

Formele pe care cuvântul ”poster” le ia atât în fraza de mai sus, cât și în alte contexte, demonstrează că acesta s-a pliat perfect pe sisitemul gramatical al limbii române, însușindu-și categoriile gramaticale de articol și declinare ale clasei morfologice a substantivului, din care face parte.

Cuvântul ”poster” este atestat şi de alte dicţionare ale limbii române, ceea ce dovedeşte o data în plus că, deși neologism, apariţia lui în limba română nu este chiar de ultimă oră. În limba engleză, unde acesta a fost înregistrat cu atare sens pentru prima data în anul 1838, desemna un anunţ sau  o pancartă  afişată, de obicei, într-un loc public, caracterizâdu-se prin aspectul său decorativ sau cu imagini. Lexemul în cauză este un derivat al sensului ”a fixa un afiș într-un loc public” de la verbul ”to post”. Menționăm însă că existența lexemului ”poster” este atestată în limba engleză încă din secolul al XVI-lea cu sensul de ”călător rapid”, referindu-se la o persoană cu funcții de curier.

Din anii 30 ai secolului trecut în limba engleză se mai naște un sens al cuvântului ”poster”. Astfel este numită persoana purtătoare de un placat ce pledează pentu o anumită cauză, mișcare sau idee. În această poziție semantică cuvântul respectiv este însoțit de un substantiv, initial acest lucru fiind practicat de copii, a apărut expresia devenită o explicită metonimie, ”poster child” (copilul-poster)- îmbinare de cuvinte care descrie de obicei acest fenomen.

Ulterior respectiva practică s-a extins și asupra domeniului de publicitate. Astfel posterul reprezintă împreună cu persoana care îl ține un fel de reclamă ambulantă care poate fi întâlnită frecvent pe străzile unor orașe, devenind parte din peisajul socio-economic urban.

Poster

În ultimile decenii, odată cu dezvoltarea tehnologiilor digitale, cuvântul ”post” capătă în limba engleză sensuri adiționale și anume: cu valoare substantivală – de ”text, imagine sau mesaj plasate sau expediate în spațiul virtual”, iar cu valoare de verb intranzitiv este folosit pentru a numi acțiunea respectivă: a trimite, a plasa, a expedia un mesaj, un text sau o imagine în rețelele electronice. Aceste sensuri au fost preluate și în limba română:

Așa cum am promis acum două zile, postez o luare de poziție foarte folositoare pentru a înțelege că binele pentru a fi bine trebuie făcut într-un anume fel – bine. http://alexandranadane.ro/2017/08/07/

Așadar, lexemul ”post” cu sensurile din limba engleză, menționate mai sus, pătrunde și în vocabularul limbii române, de această dată pe cale virtuală, unde regăsește vechi semnificanți cu forme similare, cu care, de altfel, este  înrudit de foarte mult timp. Astfel că vorbitorii de limbă română au deja o practică seculară a utilizării acestor forme, care, sub variante diferite de manifestare, se referă în fond la una și aceeași esență semantică.

Sensul lexemului englezesc ”post” cu referire la domeniul virtual, atât în calitate de verb, cât și în calitate de substantiv este redat în limba română prin vechile forme autohtone ”a posta” și ”postare”, toate provenind, până la urmă, de la o rădăcină unică și comună pentru ambele limbi – ”post”. Iată și exemple de folosire a sensului digital al cuvântului ”post” în contextul frazei românești:

Tinerii care intenţionează să posteze mesaje răutăcioase pe reţelele de socializare ar putea fi determinaţi să se gândească de două ori înainte…http://jurnalul.ro/it/

Am ales să scriu postarea asta pentru că am observat că multi nu ştiu să se folosească de toate opţiunile şi facilităţile pe care le au la dispoziţie. http://www.corcodus.ro/15-modificari-postare-facebook/

Astfel, verbul ”a posta” se manifestă cu forma sa gramaticală cunoscută, doar cu referire  la scrierea și afișarea unor texte în mediul virtual, adică având o altă încărcătură semantică.

Substantivul ”postarea”, care în limba română se referea doar la acțiunea de ”a posta”, capătă o nouă semnificație, întrucât în acest caz sensul lui este compus din două seme: scriere și afișare, numind un text scris cu menirea implicită de a fi publicat pe suport electronic. Așa, în virtutea căutării unui echivalent românesc pentru varianta englezească ”post”, vechea formă gramaticală care numea acțiunea verbului respectiv capătă un nou sens.

Forma vocabulei englezești însă este și ea deseori folosită în contextele românești din mediul virtual:

Mi-am petrecut ultimele 30 de minute incercand sa scriu un post (sau cum s-o chema in limba română care de obicei mi-e foarte dragă, dar care la ora asta îmi dă eroare). https://dordeduk.blogspot.ie/2007/03/bloguiala-de-uichend.html

Deşi acţiunea de “a posta”  în mediul virtual, în limba română (trebuie să) ia forma de “postare”, deseori este folosită şi forma “post”, aşa după cum se vede şi din exemplul de mai sus, formă care este o preluare directă din limba engleză. Utilizarea acestui cuvânt în contextul frazei românești creează receptorilor şi confuzie şi contrarietate, întrucât sensul lui poate fi confundat cu alte sensuri românești ale semnificantului “post” și anume: practică spirituală sau obicei alimentar precum și loc de desfășurare a unei activități. Ignorarea sensurilor românești ale cuvântului poate genera confuzii de sens, stârnind uneori amuzament:

ps: Postul acesta este inclusiv despre faptul că mi-a revenit vocea. Ura! https://www.facebook.com

În anumite contexte, folosirea cuvântului englezesc “post” în loc de cuvântul românesc “postare” poate genera, pe lângă comicul de limbaj, şi dificultăți în înţelegerea adecvată a mesajului:

Top 10 cele mai distribuite posturi pe Facebook în 2014 (titlu) http://socialweb.ro/top-posturi-facebook-2014/

Postul de pe Facebook cu peste 1.000.000 de comentarii (titlu) http://www.gandul.info/magazin/postul-de-pe-facebook

Facebook: promovează-ţi posturile personale (titilu) http://www.sabinacornovac.ro/

Prezenţa în acelaşi context a ambelor forme – ”post” și ”postare” denotă mai ales incertitudine în alegerea adecvată a uneia dintre ele, iar faptul că lexemul ”post” este unul binecunoscut în câmpul limbii române îi determină pe vorbitori să-l utilizeze mai mult în virtutea instinctului lingvistic al limbii materne, decât al considerării acestuia din perspectiva corectitudinii. Iată cum arată asemenea vecinătăți lexicale într-un context românesc:

Şi de multe ori doar câţiva prieteni văd postările noastre. Pentru că Facebook le arată doar posturile celor cu care interactionează, pentru că nu sunt online atunci, pentru că au setat să vadă doar Top Stories etc. Şi totuşi, dacă iţi doreşti ca mulţi prieteni să îţi vadă postul, acum poţi să plăteşti pentru asta prin opţiunea “Promote Post”. http://www.sabinacornovac.ro/

Orice contribuție de calitate e binevenită și dorită, dar important e să vă aduceți contribuția ajutând pe cineva — nu e neapărat necesar ca postarea să fie kilometrică (lucru de care mă fac și eu vinovat în postul de față, însă am circumstanțe atenuante…), pentru că lumea nu are nici timp, nici răbdare pentru așa ceva. https://www.facebook.com/groups/Antiparenting/permalink//

În virtutea confuziei semantice pe care o creează lexemul englezesc ”post” cu sensul recent împrumutat,  este prea puțin probabil ca acesta să devină un împrumut lexical valid în limba română. De aceea forma românească ”postare” rămâne deocamdată cea mai potrivită pentru texte și imagini afișate în spațiul virtual.

Tot contextul electronic a contribuit la apariția  în limba română a cuvântului “postac”, emanație absolută a sistemului derivativ al limbii române:

În ediția de joi a emisiunii Fapt Divers de la postul B1 TV s-a comentat pe marginea unui nou cuvânt ce ar putea fi introdus în următoarea ediție DEX, și anume cuvântul ”postac”. .. ”E vorba de oameni care postează păreri care, de fapt, nu sunt ale lor. Păreri care sunt subordonate unor anumite interese, fie că este vorba de interese politice, fie că este vorba de interese ale unor companii, ei postează” precizează Obae. Aceste postări ”viciază comunicarea”  pentru că nu aparțin celor care scriu. http://www.b1.ro/stiri/eveniment/a-fi-sa-a-nu-fi-postac.

Definiţia cuvântului “postac” o găsim în dicţionarul electronic al limbii române menționat mai jos:

Postac, postaci, s.m. (peiorativ) Persoană care publică frecvent răspunsuri de slabă calitate sau injurioase la articole publicate pe internet. http://www.dex-online.eu/dictionar/563846/

Apărut în urma derivării cu sufixul –ac, substantivul “postac” reflectă  declanşarea  mecanismelor lingvistice tradiţionale pentru a exprima în mod adecvat o noţiune şi a reflecta în acelaşi timp şi atitudinea faţă de ea, adică a fixa “pe frontispiciul veşniciei”, vorba lui George Topârceanu, nu numai cuvântul ci şi  aprecierea etică a referentului pe care îl reprezintă acest cuvânt.

Astfel, cuvântul “postac” se înscrie perfect şi logic în categoria apelativelor formate cu sufixul -ac, sufix pe care lingviștii îl menționează ca fiind foarte puțin productiv. În limba română sunt atestate doar câteva cuvinte, formate cu ajutorul lui:  sărac, sireac, ciolac, rusnac, culac, burlac. Va completa oare cuvântul „postac” seria acestora în limba română? Răspunsul afirmativ depinde de  măsura în care  limbajul specific mediului virtual va prinde contururi certe, aceasta fiind însă apanajul viitorului.

Sufixul respectiv există şi în limba rusă, formând derivate care sunt tot nişte apelative, nume date persoanelor după caracterul calităţilor, activităţilor sau profesiei acestora, unele dintre ele comportând o ușoară atitudine peiorativă: простак (neghiob), чужак (străin), бедняк (sărac), добряк (blajin), рыбак (pescar), моряк (marinar), сибиряк (siberian), поляк (polonez), земляк (concetățean),  холостяк (burlac). 

În cazul respectiv sufixul derivativ –ac și-a adus contribuția la orânduirea semantemelor românești care provin de la etimonul ”post”. Cândva, un alt sufix derivativ, extraordinar de prolific, considerat foarte vechi în limba română, –aș, (călăraș, gonaș, copilaș, urmaș, cosaș) a format lexemul ”poștaș” cu varianta ”poștar” ce va fi fiind o influență a unuia dintre lexemele ”poster”. Astfel, capacitatea de selectare și ordonare a mecanismului lingvistic românesc în alegerea afixelor necesare și potrivite  pentru derivarea unor noi cuvinte denotă și un uimitor vizionarism. Derivatele poștaș, poștar, postac și împrumutul poster – substantive derivate de la rădăcina ”post” își ocupă locul perfect  în lexicul autohton, exprimând în mod clar, diferențiat și adecvat sensuri și nuanțe semantice apărute de-a lungul timpului în limba română.

Din realitatea lingvistică a cuvântului ”post” transpare înțelegerea, poate numai subiectivă și sentimentală, a faptului că Logosul este raționalitatea necesară, obiectivată prin detalii, care stau la baza armoniei universale.

Autoare: Valentina Tofan

Sursă foto: https://wordpress.com/stats/day/lingvisticasentimentala.wordpress.com

Notă: Articolele publicate pe acest blog fac parte din proiectul unei cărți de eseuri. Preluarea se poate face DOAR cu acordul autoarei si cu  indicarea obligatorie a sursei.