Nume Proprii sau Limpezirea Sensurilor

 

 

Nume Proprii

sau

Limpezirea Sensurilor

 

Ci tu, când te rogi, întră în odăița ta, încuie-ți ușa, și roagă-te Tatălui Tău, care este în ascuns; și Tatăl tău care vede în ascuns, îți va răsplăti. Sfânta Evanghelie după Matei, 6:6

 

Manole: Între voi două nici o deosebire nu fac, pentru mine sunteţi una…

Mira: …dar s-ar putea întâmpla într-o zi, pe ea s-o numeşti Mira –  iar pe mine – Biserica ta.

Lucian Blaga “Meşterul Manole”

Numele proprii ascund, dincolo de sonoritățile rostirii, semnificaţii ale unor realităţi psihologice, istorice sau sociale, care rămân de cele mai multe ori dacă nu o mare taină, cel puţin o mare ne-cunoaştere. Aceste nume, care au ajuns până la noi străbâtând milenii, ca o oglindă a vremurilor de unde își trag rădăcinile, sunt luate astăzi ca atare și deseori se întâmplă ca la nașterea unui copil părinții să consulte dicționarele și enciclopediile onomastice  pentru a selecta un nume care este mai exotic, mai sonor, mai neobișnuit,  rezultatul acestor căutări fructificându-se până la urmă într-o alegere aleatorie. Cu totul altfel se petreceau lucrurile în timpurile străvechi dominate de credinţa despre existența unor tainice legături metafizice, dintre numele unei persoane şi  esența ființei acesteia. Astfel numele era privit ca parte integrantă și inseparabilă de persoana pe care o numea și de destinul acesteia. Așa, convingerea că numele este totuna cu realitatea desemnată de acesta reprezenta un principiu esenţial (sau poate doar unul elementar?) la acordarea numelui unui nou-născut.

Confirmarea acestui fapt o găsim în multe legende vechi, precum și în basme. Încredințarea că omonimia semantică dintre numele unei persoane și semnificantul unor fiinţe sau lucruri atrage asupra acesteia trăsăturile celor din urmă, care o  vor marca  în mod inevitabil, era nestrămutată. Persoana ce poartă un anumit nume va “intra” în sensul respectivului cuvânt şi va transforma într-o metaforă vie, reprezentând simbolic  semnificaţiile acestuia.

Astfel, numele devine un dat, un predeterminat sau chiar un stigmat. Iată de ce, în peroada creştină, numele nou-născuţilor erau date conform calendarului onomastic religios, la creștini ele fiind consfințite şi prin taina botezului. În virtutea acestei datini, ziua onomastică coincidea cu ziua de naştere. Acest obicei s-a diluat foarte mult în timpurile moderne, când numele sunt alese deseori ori după sonoritatea lor, ori după ceea ce “se poartă”, adică este la modă.

Una dintre nașele mele de botez purta numele Chilina, pe care ori de câte ori îl rosteam, precedat în mod obligatoriu  de apelativul ”nana”, care înseamnă ”nașă”, mi se părea a fi nu doar  de o misterioasă vibrație, ci şi de “o tot intregime” aparte: “nanachilina”. Poate şi pentru că numele însuși nu era unul foarte des întâlnit mi-a rămas întipărit în conștiință ca unul reprezentativ, asociindu-se perfect cu persoana care îl purta. Iar peste foarte mulți ani  prezența altor cuvinte din alte împrejurări lingvistice a reverberat acest episod onomastic,  reîntruchipând nevăzutele legături dialectice din spatiul metafizic al logosului, exprimate în realități concrete  istorice și culturale.

Numele Chilina (Kilina) este  cunoscut în onomastica românească ca nume propriu, iar Chilian(u)  şi ca nume de familie. Referitor la originea lor informația oferită de sursa Wikipedia este aproape exhaustivă, explicând atât etimologia, cât și semnificația acestora:

“Killian sau Cillian, ca şi nume propriu, este o versiune anglicizată a numelui irlandez cillin. Killian reprezintă o anglicizare mai radicală a numelui, deoarece nu există nici un „K” în alfabetul respectiv. Killian, ca  nume de familie, se găsește atât în Irlanda, cât și în Germania. Acesta a fost scris inițial în limba irlandeză Ó Cillin înainte de a fi anglicizat în Killeen, precum şi în Killian. Variantele de scriere pentru Killian includ Kilian, Killion și altele. Cel mai probabil, semnificația numelui este „mică biserică”, făcând referire la cineva evlavios sau spiritual, cill însemnând „biserică” în gaelică, în timp ce sufixul „-in” este folosit cu statut de diminutiv pentru a indica afecțiunea.

Numele Chilian este cunoscut nu numai  în onomastica românească și irlandeză.  Sursa citată mai sus menţionează că numele în cauză a fost purtat de un misionar irlandez, care în secolul al VII-lea a propovăduit creștinismul în Germania. De aceea, în calitate de nume de familie, acesta este frecvent întâlnit și în onomastica germană.

Revenind la sursa numelui respectiv, care este, după cum am văzut, de origine irlandeză, îl descoperim în toponimia din această țară,  în denumirile  a peste 200 de localități, care conțin elementul formativ de origine gaelică cill, element care se consideră că reprezintă un împrumut din limba latină al cuvântului cella, care înseamnă „încăpere”, cuvânt care în limba irlandeză a căpătat semnificația de ”biserică mică”. Iată câteva toponime irlandeze care reprezintă această denumire:

Kildare –  Cill Dara –  Biserica de stejar;

Killarney –  Cill Airne –  Biserica porumbelor; 

Shankill –  Seancill – Biserica veche;

Adoptarea denumirii latinești de cella pentru un lăcaș sfânt își are explicația în istoria creștinismului, care s-a afirmat prin grele încercări, primele locuri de adunare ale creștinilor întru împărtășirea credinței fiind încăperile subterane sau rupestre, care erau de dimensiuni foarte mici. Astfel cuvântul latinesc cella se încetățenește în limba irlandeză cu sensul de „biserică” – loc de adunare sau lăcaș unde creștinii se strângeau în taină, adică într-ascuns pentru a se ruga. De altfel cuvântul latinesc cella este înrudit cu verbul celare – a ascunde.

 

Biserică mică din Moldova de odinioară

Limbile română și rusă au conservat perfect acest vechi crâmpei din istoria creștinismului prin cuvântul chilie, respectiv келья sau келлия care  desemnează un loc îndepărtat, retras, de mici dimensiuni, în care locuiau sihaștrii, de obicei călugări, acesta denumind ulterior și încăperile monahilor din cadrul mănăstirilor. 

Un argument în plus al faptului că lexemul chilie s-a născut în sânul vocabularului creștin și este folosit pentru a denumi locurile unde se desfășoară ritualurile de credință ale acestora este faptul ca vocabula în cauză se folosește astăzi la muntele Atos pentru a denumi schiturile mai mici – κελλίον, (kellion) – varianta grecească a cuvântului chilie. Prin extensiune, acest cuvânt mai denumește și orice altă încăpere mica și modestă de trai:

După ce se încredință că nu era ceva necurat, ba încă un copil botezat, de milă către omenire,  îl luă, îl duse la chilioara lui și-l puse în pătuceanul său. Petre Ispirescu, “George cel Viteaz”

Căzu în genunchi și se rugă lui Dumnezeu, și o! minune! Dodată răsări, mare, dintr-un colt al chiliei sale, o viță, și numaidecăt crescu și se înălță până la streașina casei sale. Petre Ispirescu, “Făt-Frumos cu părul de aur”

…un incendiu, izbucnit din cauza unui coș de fum, distrugea acoperișul casei praznicale din incinta Schitului Vovidenia . A fost afectat și acoperișul unui corp de chilii vechi, înscris în patrimoniu, care avea un cuptor unic și valoros. http://zch.ro/chilii-de-la-vovidenia

Aidoma cuvântului gaelic cill care, cu semnificația de „biserică”, este parte din structura a foarte multe toponime irlandeze și cuvântul românesc chilie îl întâlnim în astfel de denumiri geografice precum localitățile Chilia Veche, Chilia Nouă sau ramificația cursului Dunării – Brațul Chilia. 

Și în limba engleză descoperim împrumutul latinesc cella sub forma substantivală cell, sensul de bază al căreia se referă tot la o mică casă religioasă care depinde de o mănăstire sau denumește o mănăstire mică, precum și o locuință cu o cameră, ocupată de o persoană singură cum ar fi un pustnic. Cuvântul respectiv este cunoscut în engleza veche cu sensul de casă religioasă încă înainte de secolul al XII-lea.

Este remarcabil faptul că și alte cuvinte latine înrudite cu substantivul cella au fost preluate în vocabularul unor limbi moderne. Astfel regăsim această rădăcină în structura mai multor cuvinte atât din limba română, cât și din limba engleză.

Verbele latinești celare, respectiv concelare care au sensul de ”a ascunde, a tăinui, a disimula”, înrudite deci cu substantivul cella,  au generat în limba engleză medievală familia de cuvinte a verbului to conceal – participiul concealed și substantivul concealment. Nucleul semantic al acestor cuvinte se referă la intenția de a ascunde și deseori refuzul de a divulga ceva, sens pe care îl conține și lexemul chilie.

Și verbul englezesc to cancel precum și substantivul cancellation provin de la etimoane latinești – verbul cancellare care numea acțiunea de a trage linii încrucișate peste un text, ceea ce echivala cu anularea acestuia, sens cu care acest cuvânt este atestat în limba engleză din secolul al XIV-lea, precum și de la substantivul cancelli, care are sensul de ”zăbrele, gratii, margine”, ambele derivate din etimonul cella, ideea de „celulă, îngrădire și izolare” fiind implicită. Ulterior, prin extensiune metaforică cuvintele englezești au ajuns să exprime sensul de „anulare, revocare, reziliere, blocare, obturare” a unui act scris sau a unui eveniment.

Vocabulele de mai sus au asonanță evidentă cu lexemul românesc cancelarie,  definit ca ”birou sau secție în cadrul unei instituții”, deci o încăpere mai mică și separată, cu anumită destinație, precum ar fi cea de cameră pentru profesori din incinta unei școli. Dicționarul explicativ al limbii române menționează acest cuvânt ca fiind un împrumut din italienescul cancelleria. Tot el denumește și reprezentanțele diplomatice, iar în limba germană șeful guvernului se numește cancelar.

Și substantivul latinesc cellarium care literal înseamnă ”un grup de celule sau de camere mici” prin care era denumit un depozit cu mai multe încăperi sau cămări îl regăsim în limba engleză din secolul al XIII-lea sub forma de cellar. Ulterior sensul acestui cuvânt a evoluat spre a desemna mai târziu o încăpere subterană construită sub casă sau separat de aceasta și folosită în calitate de depozit. Nucleul semantic al substantivului cella se manifestă și în cazul acestui lexem prin ideea de a tine lucruri (uneori și ființe) ascunse de ochii lumii.

The Cellar bar

Celar: The Cellar Bar

Cuvântul celar îl aflăm și în limba română, multitudinea sensurilor sale indicând asupra faptului că acesta era foarte răspândit, dicționarele explicând toate semnificațiile lui, care sunt în perfectă concordanță semantică atât cu cele desemnate de etimonul latinesc cella cât și de derivatul acestuia – chilie:

celár substantiv neutru 1.Cămară. 2. Odăiță alipită la camera principală. 3. Cea mai mică din cele două odăi ale casei. 4. Căsuță care servea ca locuință de iarnă. 5 (Reg) Bucătărie în casele țărănești mai vechi, comunicând cu tinda, în care mâncau ai casei și păstrau alimentele. 6 (Reg) Pivniță. 7 Hambar. 8 (Reg) Ascunzătoare. 9 (Reg) Despărțitură mică, în coliba de la stână, în care se păstrează vasele pline cu lapte. 10 (Reg) Despărțitură în stână, cât o cămară, unde se țin unt, brânză, rachiu etc. dexonline.ro

După cum menționează sursa explicativă de mai sus, cuvântul celar este în limba română un regionalism dar și un cuvânt arhaic, acest fapt confirmând existența unei vechi comuniuni lingvistice, iar aceasta, la rândul ei – pe cea a popoarelor. Vechimea acestui cuvântui în limba română este demonstrată și de prezența-i  în textele basmelor:

Hainele ce le lăsă fata, baba le scoase din casă și le dete în celarul ce avea lângă coliba ei. Petre Ispirescu, ”Fata cu pieze rele”

Ideea de ascunziș și totodată de loc unde erau păstrare anumite bunuri o regăsim redată în traducerea românească a epopeii lui Homer ”Odiseea” tot prin lexemul celar:

Iar Telemah se coborî-n celarul

Înalt şi-ncăpător pe unde tata-i

Avea grămezi de aur şi de-aramă

Şi lăzi cu haine şi de-ajuns în vase

Ulei mirositor.

Celarul

Avea închisă poarta cu canaturi

De scânduri groase, ţapăn încheiate,

Pe unde zi şi noapte sta de pază

Şi-avea de toate grijă chelăriţa,

Bătrâna cea sfătoasă Evriclèa. Odiseea, Cântul II

Substantivul feminin chelăriţa ce apare în textul de mai sus, este, fără îndoială, un derivat al substantivului celar, iar alternanța sunetelor c-ch este aidoma celei din dubletul cella/cill – chilie. Această alternanță fonetică se atestează și la corespondentul cuvântului celar în dialectul aromân – chilear. Forma aromână a cuvântului celar, precum și înțelesul de „pivniță” au generat, posibil, regionalismul a chili care înseamnă „a bea, a se îmbăta”

Substantivul chelar, un arhaism astăzi, denumește o persoană  responsabilă de cămara cu bunuri într-o gospodărie. Iar faptul că atât cuvintele celar cât și chelar au făcut parte cândva din vocabularul activ al limbii române este întărit și de existența în onomastica românească a numelui de familie Chelaru.

Sursele etimologice menționează că lexemul cella provine din rădăcina proto- indo-europeană kel, care avea sensul de ”a acoperi, a ascunde, a salva”, sensuri pe care le găsim exprimate în toate cuvintele derivate de la acest etimon.

În limba latină de la cuvântul cella a rezultat și cuvântul cellula, un diminutiv ce desemnează o încăpere (și) mai mică. Începând din secolul al XVIII-lea cuvântul celulă cu sensul de „diviziune mică dintr-un întreg”  începe să fie folosit în mai multe domenii, precum biologie și medicină, iar ulterior în cele mai diverse ramuri. Capacitatea derivativă a acestui cuvânt este confirmată astfel și de șirul de neologisme pe care le-a generat în modernitate, scriindu-și astfel biogarfia prin continuitate semantică.  Iată câteva exemple de  asemenea neologisme care provin din etimonul cella. 

Celuloză (în limbile engleză și franceză, de unde a fost împrumutat în limba română are forma cellulose) este un substantiv inventat în anul 1835 de către chimistul francez Anselme Payen, fiind compus din  cellula și elementul -osus, care are sensul de ”abundent în, plin de”, folosit pentru a deriva adjective de la substantive. Astfel, celuloza este  o substanță care reprezintă partea principală a pereților celulari ai plantelor și este utilizată la fabricarea unor produse precum hârtia, masele plastice, iar mai nou și în industria alimentară.

Celofan (în limbile engleză și franceză, de unde a fost împrumutat în limba română având forma cellophane), termen apărut în anul 1912, este denumirea mărcii comerciale pentru un produs elastic și transparent, realizat din celuloză regenerată. Autorul atât a invenției, precum și a cuvântului celofan este chimistului elvețian Jacques E. Brandenberger.  Elementul grecesc -phane din componența respectivei vocabule provine de la verbul phainein care are sensul de „a aduce la lumină, a provoca apariția, a arăta”, folosit la formarea acestui cuvânt pentru a-i pune în evidență calitatea de a fi transparent.  Cu sensul de ”material pentru împachetare” cuvântul celofan este folosit din anul 1930.

Adjectivul celular, împrumutat în limba română din limba franceză, este un cuvânt care formează asemenea expresii precum „teorie celulară”, „telefonie celulară”, fiind cunoscut din secolul al XVIII-lea. Acest adjectiv definește orice obiect (realitate) care este alcătuit din celule (diviziuni) similare.

Celulită este un cuvânt provenit în limba română de la franțuzescul cellulite,  termen care denumește sedimentarea celuleror adipoase aproape de suprafața pielii și care fac ca pielea să devină ușor deformată. Cuvântul respectiv este cunoscut din anul 1968. 

În afară de sensurile întâlnite în contextele menționate până acum, cuvântul celulă mai este folosit cu sensul de „încăpere în incinta unei închisori” cât și cu sensul figurat de „organizație mică” – unitate de bază din cadrul unui partid. 

În limba gaelică alte înţelesuri ale cuvântului cill (cella) gravitează în jurul sensului de “cimitir”, conceput ca loc pentru înmormântare în imediata apropiere a bisericii. Cu acest sens cuvântul cill este întâlnit în cadrul mai multor expresii din limba irlandeză care se referă la deces și la funeralii.

În poziția semantică de “celulă”, adică ”încăpere mică” regăsim rădăcina cill în componenţa cuvântului irlandez cillthirim unde generează sensul de “încăpere uscată”. Având în vedere faptul că înțelesurile cuvântului cill în această limbă se referă la practicile religioase și culturale ale omului în relaţia cu divinitatea atât în timpul vieții acestuia cât și după trecerea  la cele veșnice, cuvântul respectiv ar putea fi considerat un exponent semantic al acestor ritualuri. Acest fapt, precum și asemănărea fonetică evidentă dintre gaelicul cillthirim și românescul ţintirim, considerat regionalism în limba noastră dar prin care era denumit de fapt locul din preajma bisericii destinat pentru înmormântări, sugerează ideea că aceste două cuvinte ar putea fi înrudite.

Existența acestor asemănări lexicale și semantice a unor cuvinte din limba română și  irlandeză s-ar putea datora legăturilor culturale și religioase care s-au stabilit în primele secole ale creștinismului între cele două spații geografice. Iar după  zeci de secole de la acele relații interculturale numele propriu Chilina a rămas cel mai pregnant și viu exponent al lor:

Nu știu cum îl cheamă, nu știu al cui e, nici câți ani are, nici ce mănâncă, nici unde doarme, dacă are sau nu casă, se spală sau a uitat culoarea apei. Lumea îi zice Chilinaș. Și acest prenume vine de la femeia cu care, spune satul, a trait ani de zile, și pe care, chipurile, ar fi chemat-o Chilina. http://www.evzmd.md/

Canadian actress Chilina Kennedy made her Broadway debut as Mary Magdalene in Stratford Shakespeare Festival’s production of Jesus Christ Superstar. http://www.broadway.com/

Semnifiația numelui Chilina și a celor adiacente acestuia este revelată și de adjectivul românesc chilin, astăzi un arhaism. Acesta are înțelesul de „despărțit, separat, deosebit”, sugerând și ideea de „distins, ales, valoros” – calități care se referă în exclusivitate la latura spirituală a ființei. Cuvântul chilin apare în opera cărturarului și sfântului Dosoftei din secolul al XVII-lea ”Psaltirea în versuri”:

Ce Domnul mișelului agiută

Despre mișelătatea cea multă,

Că i-au pus ca turmele chiline,

Pre moșii în rând, cum li să vine. Psalmul 106

Astfel șirul de cuvinte românești chilie, chilin, celar, chelar, dar mai ales numele proprii Chilina, Chilian(u), Chelaru rădăcina cărora se oglindește în unități lexicale din diferite limbi precum irlandeza, rusa și engleza, conține un nucleu semantic comun care exprimă ideea de separare, deosebire, distingere, retragere, ascundere, relevând miracolul unei comuniuni lingvistice care se pierde în cele mai vechi timpuri.

Aceste cuvinte reflectă cu claritate un crâmpei de atitudine față de existența ființei în lume, fie că este vorba de  retragerea monahală din timpul vieții, ce simbolizează refugiul într-un spatiu mai apropiat de divinitate,  sau de  adormirea întru veșnicie. Căci pentru trăirea sentimentelor de bucurie, mulțumire și slavă întru Domnul, adică pentru înfăptuirea legăturii sufletești cu eternitatea divină, spatiul fizic în care se produce această minune își pierde aproape complet relevanța. Iar numele Chilina pe care întâmplător sau nu l-a purtat nașa mea de botez continuă să fie deținătorul exponențial și purtătorul însuflețit al acestor vechi practici  spirituale care confirmă o dată în plus importanța, de fapt, primordialitatea dimensiunii metafizice a existenței în viața pământească a omului.

Notă: Articolele de pe acest blog pot fi preluate integral sau parțial doar cu acordul autoarei.

Autoare: Valentina Tofan

Sursă foto: https://lingvisticasentimentala.wordpress.com